Era prima dată când ajungeam în studioul lui IDK. Toată lumea vorbea între ea, însă el stătea separat, pe canapea, cu o expresie complet nepăsătoare.
M-am apropiat de el.
„Salut.”
IDK și-a ridicat privirea pentru câteva secunde.
„Salut.”
Atât.
„Ești mereu așa prietenos?”
A zâmbit ironic.
„Nu. Cu unii sunt și mai rău.”
Am râs scurt.
„Ce arogant ești.”
„Știu.”
A spus-o atât de calm, de parcă era cel mai normal lucru din lume.
Apoi și-a pus telefonul în buzunar și m-a privit din nou.
„Și tu? Mereu vorbești atât de mult sau doar azi?”
„Doar când am cu cine.”
A ridicat o sprânceană.
„Atunci ai avut ghinion. Eu nu prea am chef să vorbesc.”
Netwrck
